Asociatia Langdon Down Transilvania
Asociaţia Langdon Down Transilvania din Satu Mare este o organizaţie nonprofit înfiinţată şi înscrisă în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor încă din anul 2005. S-a născut din iniţiativa unor părinţi, din nevoia de a asigura servicii care să răspundă nevoilor speciale ale persoanelor cu sindrom Down, respectiv dizabilitate intelectuală, să răspundă nevoilor familiilor care au în grijă aceste persoane şi totodată să unească aceste familii aflate în dificultate, pentru o reprezentare şi apărare mai eficientă a intereselor lor.
MISIUNE
Misiunea Asociaţiei Langdon Down Transilvania este promovarea şi susţinerea dezvoltării persoanelor cu dizabilităţi, în special a persoanelor cu sindrom Down, precum şi a celor cu dizabilitate intelectuală şi a familiilor lor, prin asigurarea unor servicii corespunzătoare care să le permită atingerea potenţialului lor maxim şi de a le oferi posibilitatea de a se integra într-o societate care să-i respecte şi să-i aprecieze.
Prin toate activităţile, acţiunile şi programele noastre desfăşurate, am dori să atingem în comunitatea noastră un nivel al responsabilităţii sociale, la care şi persoanele cu dizabilitate să se simtă „o parte” a acestei comunităţi şi pe cât posibil „o parte utilă”, persoane active şi utile a societăţii.
VIZIUNE
Viziunea asociaţiei este de a crea o societate în care persoanele aflate în dificultate sau persoanele cu dizabilitate să aibă sprijinul corespunzător din partea comunităţii, precum şi din partea instituţiilor şi organelor de specialitate, de a avea şanse egale pentru o viaţă echilibrată.
SCOP
Asociaţia Langdon Down Transilvania are ca scop prin programele şi activităţile sale, creşterea calităţii vieţii persoanelor cu sindrom Down, precum şi a celor cu dizabilitate intelectuală, prin crearea şi derularea unor servicii corespunzătoare care să răspundă cerinţelor şi nevoilor speciale ale acestei categorii de persoane.
CONTACT
ASOCIAŢIA LANGDON DOWN TRANSILVANIA
str. Crişan, nr. 31, Satu Mare RO – 440098 Romania
Telefon: 0040-361 806981, 0040-745 301890
www.downsatumare.ro
www.facebook.com/asociatiadown.mare